Toți suntem cineva ratați în altcineva de succes...
…ne spune, de la început, voice-overul Evei, personajul principal al filmului Retreat Vama Veche. Eva, Dana si Corina, sunt într-un moment de răscruce în viețile lor. Atrase de fotografiile instructorilor de yoga de pe site-ul pensiunii, profită de petrecerea burlăcițelor, obligatorie printr-un jurământ de când erau în liceu, ca să meargă un weekend întreg la un Retreat de tantra-yoga din Vama Veche.
Eva
Ada Condeescu
Eva este psiholog și are o poveste de dragoste neîmplinită din trecut: Matei, pe care a preferat să-l ascundă în folderul cu amintiri și pe care îl accesează în minte ori de câte ori are nevoie să înțeleagă ce s-a întâmplat cu dragostea ei. Rana acestei
iubiri a rămas deschisă mult timp, până când în viața ei a apărut un alt bărbat, Victor. O nouă dragoste de care Eva se agăță cu putere, ba chiar acceptă cererea acestuia în căsătorie. Eva este un personaj sensibil, cu o putere mare de introspecție, dar mai mult când vine vorba despre alții. Este sensibilă, introvertită, dar dornică de aventuri. Traseul personajului Eva în film are suișuri și coborâșuri, deoarece se întâlnește în Vama Veche, la petrecerea burlăcițelor pe care o dau prietenele pentru ea, chiar cu Matei, marea ei dragoste din trecut. De aici vor rezulta momente tensionate și comice.
Dana
Laura Cosoi
Dana este un personaj complex care reprezintă modelul femeii moderne, de succes, dar care are misterele și dramele ei. Dana este CEO-ul unei companii de publicitate, iar în viața particulară aceasta are o relație deschisă cu doi bărbați care
sunt și prieteni între ei. Vine dintr-o familie destrămată, crezând că mama ei a divorțat din cauza vieții dezordonate pe care o ducea tatăl ei, pilot fiind. Constantin, tatăl Danei, își dorește să se împace cu fiica sa, dar aceasta îl respinge hotărâtă. Cea mai mare dorință a Danei este să aibă un copil. Personajul este foarte complex și traversează o serie de aventuri ce o vor descrie pe Dana ca pe o persoană liberă, inteligență, dar și foarte sensibilă. Este personajul care hotărăște unde să se petreacă retreat-ul fetelor. Ea reprezintă motorul dramaturgic al poveștilor din Vama Veche. Femeie puternică, deșteaptă, liberă, dar cu vulnerabilități ascunse în viața intimă. Danei îi plac aventurile, situațiile neprevăzute, are umor și este o persoană asumată în tot ceea ce face.
Corina
Adela Popescu
Corina este medic dentist, este căsătorită cu Octav și împreună au un băiețel de 2 ani. De când s-a născut cel mic, Octav stă acasă în concediu paternal. Corina este cea care susține familia din punct de vedere financiar. Este foarte geloasă și nu o suportă
pe soacra sa, crezând că aceasta are o influență negativă asupra lui Octav. De aceea, Corina a montat în toată casa camere de supraveghere pentru a le putea accesa și a vedea în permanență ce face copilul. Corina este o femeie puternică, serioasă, dar care trece prin criza post-natală și de aceea nu a mai făcut sex cu soțul ei de doi ani. Muncește foarte mult și acolo își găsește refugiul, fără să-și dea seama că astfel își îndepărtează soțul cu fiecare zi care trece. Își dorește foarte mult o pauză și de aceea acceptă plecarea în Vama Veche cu fetele.
Distribuție
Florin Călinescu
Mihai Mărgineanu
Daniel Nuță
Toto Dumitrescu
Lia Sinchevici
Radu Vâlcan
Roxana Condurache
Emilia Popescu
Smaranda Caragea
Vlad Logigan
Răzvan Fodor
Marius Stănescu
Ștefan Lupu
Ovidiu Niculescu
Jorge
Mihai Popescu
Vasile Calofir
Cosmina Păsărin
Adelina Pestrițu
Emi Alupei
Regizor
Petre Năstase
Petre Năstase începe cariera la TVR în 1994 și în 1996 se alătură echipei PRO TV, unde ajunge director artistic. În 2001 înființează Art Focus International, casă de producție filme, evenimente și motion graphics. În peste 25 de ani de carieră, portofoliul său în domeniul cinematografiei și entertainment include emisiuni TV precum Dansez pentru tine, Teo, Super Bingo, PRO FM e aici, Super Bingo Metropolis, Te uiți și câștigi, peste 400 de clipuri muzicale cu artiști români și internaționali, lung metraje, filme documentare și spoturi publicitare. Filmul de lung metraj, „Dragoste Pierdută”, reprezintă debutul regizorului Petre Năstase în cinematografia românească, în 2008. Retreat Vama Veche este ultima adiție în portofoliul extins al acestuia.
Distincții și premii obținute
- Premiul MTV pentru cel mai bun videoclip românesc, în două ediții – 2001 și 2004;
- Premiul pentru cel mai bun Film Pentru Copii – „AMFORA DE AUR” – Cipru, 1998 și 2001;
- Marele premiu la sectiunea tematica, Sandanski Film Fest (1999)